Nu mai este.

http://tudorchirila.blogspot.com
Nu mai are rost sa mai vb si eu.
"Repetam cand am aflat de plecarea lui Gheorghe Dinica. M-am gandit mult daca are rost sa scriu randurile astea. Stim cu totii ce va urma. Specularea mediatica a momentului. Cele trei zile de pioasa evocare, transmisiile in direct care vor numara florile de pe mormantul marelui actor. Trei zile de transmisiuni ale “tragediei”, “durerii”, “pierderii incomensurabile”. Dupa care se va reveni la imortalizarea stropilor din mocirla politica.Cand Gheorghe Dinica facea cat toata media din tara asta la un loc, televiziunile care transforma acum moartea unui Actor in circ mediatic nu existau. Prin urmare Gheorghe Dinica nu are nevoie de ele. Nici de randurile astea nu are nevoie memoria lui.Nu plecarea lui Gheorghe Dinica trebuie sa ne intristeze. Alta etapa, alta dimensiune urmeaza pentru el.
Din pacate, intrebarea care se ridica de cativa ani creste din ce in ce mai mare, ca o iedera care umbreste prezentul si viitorul generatiei noastre: Noi cu cine ramanem? Cine vine din spate? Unde este generatia de actori care sa-i inlocuiasca in mod firesc pe gigantii teatrului si filmului romanesc?Nu este. Pur si simplu nu este. Scoala romaneasca de teatru pierde fara sa inlocuiasca. In facultate profesorii se rotesc vertiginos la grupele de elevi. Asa e mai nou sistemul. Profesorii titulari nu mai vin la cursuri pentru ca sunt prea ocupati sa se imparta intre goana dupa bani si goana dupa bani. Grupele de studenti nu se mai bucura de profesorii titulari ca de niste pedagogi si psihologi. Nu se mai duce nimeni la profesor ca la un al doilea tata. Nu mai exista asta in scoala.
Exista asistenti care nici macar n-au urcat vreodata pe scena. Sau daca au facut-o, n-au confirmat.Generatia de aur a teatrului romanesc a avut TIMP. Un spectacol puteai sa-l repeti un an si nu aveai altceva de facut. Banii nu erau o problema. TIMPUL si-a dat concursul la maretia unui actor de talia lui Gheorghe Dinica. Cand dupa revolutie a venit vremea vitezei marii actori au ramas la fel de mari pentru ca trupul firav al talentului lor de inceput fusese hranit cu TIMP, iar acum nimeni nu le putea lua asta.Dar noi ne nastem in viteza si ne e din ce in ce mai greu sa ne hranim talentul. Pe al nostru sau al generatiilor care vor veni. Si atunci, pentru ca nu e timp, un student primeste lectii de la cinci profesori in loc de unul, doar-doar va ramane ceva.
Pe Gheorghe Dinca prea putina lume l-a intrebat cum se face teatru. Acum el a plecat. Ne-a ramas vocea inconfundabila, filmele si anecdotele fantastice care au facut din el un personaj si in afara scenei. Actorul total. Dar nu ne-a ramas un lucru vital pentru viitor: Cum se face teatru, domnule Dinica? Ce bine ne-ar fi prins acum vreo zece dvd-uri in care sa ne spuneti cum.Nu tristetea ma cuprinde acum la moartea domnului Dinica. Ci frica. O frica paralizanta. Aceea ca vom ramane singuri orbecaind si nu vom mai avea pe cine intreba. Cum sa fac aici? Cum sa fac sa-mi iasa? Cercul e vicios. TIMPUL naste TALENT. TALENTUL naste GENEROZITATE. Noi nu mai avem TIMP. Mai avem insa actori de mare TALENT. Dar ei pleaca. Si cu ei pleaca Generozitatea si Secretele meseriei.
Dupa ce ne reculegem in fata amintirii lui Gheorge Dinica ar trebui sa ne gandim la cei care mai sunt impreuna cu noi. Va las pe voi sa-i numiti. Slava Domnului, inca mai sunt. Pe cei plecati nu-i mai intoarcem si numai amintirea lor nu ne va salva. Insa putem sa pastram secretele de la cei care mai sunt cu noi. Cu conditia sa ne aducem aminte si sa-i veneram ACUM.
La revedere, domnule Gheorge Dinica si va multumim.Nu pot sa nu inchei cu cea mai adevarata afirmatie pe care am auzit-o de la el, cu vocea aceea etern sugubeata:
- Daca Michael Jackson se nastea in Romania canta la Gogosarul!!!"